Pielea, înainte şi după untul de corp

Pielea, înainte şi după untul de corp

6 noiembrie 2018 Timp estimativ: ~2 min.

Ce se întâmplă după ce folosești o săptămână DOAR unt de corp? Iată care sunt efectele lui benefice asupra pielii!

Mi-am propus să atac această temă dintr-un unghi mai personal, așa că am făcut un test. Timp de o săptămână, am folosit după duș numai unt de corp Sabon, acesta, cu aroma mea preferată. De obicei, alternez produsele de hidratare a pielii, folosesc când loțiuni, când creme și unturi de corp, în funcție de gradul de deshidratare a pielii, de vremea de afară (vara, prefer produsele mai light) și de inspirația de moment, așa că nu am putut să-mi dau seama bine până acum de efectele benefice concrete ale unui anumit produs.

 

La momentul începerii testului, pielea mea era așa:

 

- Mediu hidratată, cu porțiuni mai uscate sau chiar foarte uscate – în dreptul coatelor și genunchilor.

- Catifelată pe unele porțiuni, dar aspră în altele.

- Ușor iritată în unele zone, de la epilat.

 

După o săptămână în care am răsfățat-o cu unt de corp bogat în ulei de măsline, ulei din germeni de grâu şi unt de Shea, transformarea a fost vizibilă:

 

- Am simțit pielea profund hidratată, plăcută la atingere, iar zonele mai aspre s-au netezit și au devenit catifelate.

- Pielea, intens hrănită de ingredientele nutritive din untul de corp, nu s-a mai uscat între două aplicări.

- Micile iritații de la nivelul pielii, „brobonelele“ și porii inflamați, au dispărut, datorită proprietăților antiinflamatorii ale acestui produs.

 

Sfat: Aplică untul de corp, prin mișcări delicate, dar ferme, de automasaj, până când acesta pătrunde bine în piele, insistând în zonele cu probleme.

 

Comments