Aprinde lumina din tine!
27 noiembrie 2019 Timp estimativ: ~2 min.
Cunosc o femeie care, la un moment dat, se îndrăgostise de planeta Pământ. Aşa mi-a mărturisit ea şi i-am crezut fiecare cuvinţel. Iubea apele şi cerul, îmbrăţişa copacii de pe marginea aleilor şi putea privi ore în şir, cu adorație, păsările ce valsau pe cer. Dacă n-aş fi cunoscut-o bine, dacă n-aş fi ştiut că, pe cât e de frumoasă, pe atât e de deşteaptă şi cu capul pe umeri, aş fi zis că şi-a pierdut minţile.
Uneori, gândul că o persoană are atât de multă lumină în ea, atât de multe de oferit, încât se poate îndrăgosti sincer de toate lucrurile frumoase care-o înconjoară e copleșitor. Ne-am obişnuit, poate, să trăim sentimente banale, iubiri supuse nemiloaselor legi ale cererii şi ofertei şi, în scurt timp, dezamăgirilor de tot felul. Pentru că, nu-i așa, se poate muri din prea multă dragoste, după cum se tânguie poeţii, artizanii tristeţilor absolute. Și totuși, abia când iubim fără granițe începem cu adevărat să trăim. Avem în noi surse infinite de iubire și de lumină, ele așteaptă doar să fie descoperite și dăruite lumii, dar întâi trebuie să ni le dezvăluim nouă înșine.
Prietenii ne rănesc. Şefii ne dezamăgesc. Amintirile ne chinuiesc (vorba cântecului). Oameni oarecare ne umplu câteodată de emoţii negative, din simplul motiv că nu sunt cum ne-am dori noi să fie sau nu se comportă cum am dori noi să se comporte. Poluarea sufletească face ravagii mai ceva decât gazele de eşapament, dar există metode pentru a-i contracara sau măcar diminua efectele.
În limita bunului simț, ia-ţi inima în dinţi şi spune calm, dar răspicat, ce ai de spus. Exersează deschiderea onestă către cei din jur, dar și către propriile nevoi interioare. Apoi, pune pe fugă cei trei R: regretele, remuşcările, ranchiuna. De primele două lipsește-te ca de-o haină veche, oricum nimic din ce-a fost nu mai poate fi schimbat. Remuşcările sunt anihilate îndrăznind să-ţi ceri iertare, făcând totul să îndrepţi lucrurile şi învăţând să te ierţi, să te accepți, să te iubești.
Să exersezi iubirea de sine nu înseamnă să stai în faţa oglinzii, gândindu-te de unde să începi să te venerezi. Paradoxal, iubirea de sine presupune nu atât a-ţi dărui ţie dragoste necondiționată, cât a te deschide faţă de ceilalţi, a le da voie să te cunoască și să te iubească așa cum ești. Înseamnă să te eliberezi de balastul sufletesc şi de obsesia perfecţiunii.
Învaţă să schimbi în bine ce poate fi schimbat, de la interior până la înfățișare, și să accepți cu seninătate lucrurile a căror transformare nu stau în puterea ta. Învaţă să nu mai ceri de la tine ce nici măcar alţii nu cer. Acceptă-te aşa cum eşti, deprinde arta de a-ţi pune în umbră defectele şi de a-ţi așeza în cea mai frumoasă lumină - lumina care pornește dinăuntrul tău - trăsăturile ce-ți definesc unicitatea.
