S.O.S.! M-am ars!
25 octombrie 2018 Timp estimativ: ~2 min.
arsuri-solare
E timpul pentru umbră
Prima măsură pe care trebuie s-o iei dacă te confrunți cu arsuri solare este să oprești imediat expunerea la soare. Două, trei zile, până când pielea își mai revine și poți continua să faci plajă (dar doar cu cremă cu FPS 50 și doar alternând zece minute la soare cu 20 la umbră). Stai sub umbrele din materiale naturale (stuf), care fac o umbră sănătoasă, sau, cel mai bine, caută umbra pomilor. Pentru că arsurile solare sunt deseori însoțite de alergii și mâncărimi, consultă un medic și fă un scurt tratament antihistaminic.
O baie binefăcătoare
Pregătește-ți o baie călduță - nu fierbinte - în care aruncă un pumn de praf de copt. Această substanță are un pH ridicat, care va balansa pH-ul scăzut al pielii arse de soare. Relaxează-te în cadă 15-20 de minute, apoi tamponează ușor pielea, fără să freci, cu un prosop de bumbac moale.
O mică tratație
Ce-ai spune de niște șerbet? Nu, nu de mâncare - apropo, în caz de insolație, alimentația sănătoasă e foarte importantă. Deci, nu dulciuri, nu prăjeli, ci multă apă plată și alimente bogate în antioxidanți, așa cum sunt roșiile și uleiul de masline.
Gelul șerbet Breeze de la Sabon ți-l recomandăm pentru a calma local pielea. E o cremă de corp cu textură foarte uşoară și consistenţa unui gel. Conţine uleiuri de avocado şi aloe-vera, bogate în vitaminele A, D, E şi în acizi graşi esenţiali. Datorită formulei sale uşoare, şerbetul se absoarbe rapid în piele. Se poate refrigera şi folosi pentru revigorarea pielii după expunerea la soare.