Puterea mersului pe jos

Puterea mersului pe jos – beneficii incredibile pentru corp, minte și suflet!

9 martie 2021 Timp estimativ: ~2 min.

Mersul pe jos nu face doar piciorul mai frumos, ci și inima mai sănătoasă, iar aceasta este doar unul dintre numeroasele beneficii ale acestui tip de mișcare, la îndemâna oricui!

Te-ai gândit vreodată că acea hoinăreală pe care o bifezi într-o sâmbătă liberă prin parc sau chiar prin mall nu este, de fapt, timp pierdut, ci o activitate care-ți poate schimba viața, cu beneficii importante pentru sănătate?

În urmă cu 2000 de ani, Hipocrate spunea că mersul pe jos este cel mai bun medicament, iar cele mai recente studii în domeniu nu fac altceva decât să aducă dovezi în acest sens.

 

Ne ajută să avem o inimă mai sănătoasă

Unul dintre beneficiile mersului pe jos este și îmbunătățirea stării de sănătate a inimii. Un studiu de la Școala Medicală din Harvard a constatat că mersul pe jos de aproximativ 20 de minute pe zi poate reduce riscul bolilor de inima cu 30%. Implicit, este considerabil redus și riscul de accident vascular cerebral, iar tensiunea arterială e menținută în parametri normali.

Ne ajută să ne concentrăm mai bine și să avem o memorie mai bună

Când ne plimbăm, inima pompează mai tare, iar cantitatea de sânge și de oxigen circulată crește nu doar în zona musculară, ci și în creier. Practicarea mersului pe jos în mod regulat creează sinapse între celulele creierului, elimină îmbătrânirea țesutului cerebral, crește volumul hipocampului (responsabil de memorie), stimulează comunicarea neuronală. Și, totodată, ne sporește puterea de concentrare și creativitatea!

Îmbunătățește sănătatea psihică

Mersul pe jos îmbunătățește starea de spirit. Potrivit Clinicii Mayo (Rochester, Minnesota), mersul pe jos atenuează simptomele anxietății, reduce stresul și crește satisfacția mentală și emoțională. Ca orice tip de mișcare, mersul pe jos duce la eliberarea endorfinelor, hormoni responsabili de starea de bine. De asemenea, endorfinele acționează și ca un analgezic natural. Studiile arată că momentele emoționale de vibrație joasă pot fi atenuate cu ajutorul mersului pe jos.

Ne ajută să pierdem în greutate

Dacă dorești să scapi de câteva kilograme, să ai picioare mai tonifiate și ceva mai puțină celulită, dar nu te omori după sport, mergi pe jos! Iar dacă poți face față unui ritm alert, cu atât mai bine, pentru că, astfel, sunt încordați și mușchii abdomenului. Cercetării de la Harvard Medical School au descoperit că mersul pe jos în mod vioi, timp de o oră pe zi, poate reduce efectele a 32 de gene care duc la obezitate.

În plus, studiile au demonstrat că o plimbare de 15 minute poate reduce pofta de ciocolată, inclusiv nevoia de dulce determinată de stres.

Ne ajută să dormin mai bine

Un studiu realizat de Centrul de cercetare al cancerului Fred Hutchinson din Seattle a concluzionat că persoanele care fac o plimbare mai lungă în cursul dimineții se bucură de un somn profund și odihnitor pe timpul nopții.

Diminuează durerile articulare

Pe lângă faptul că reduce durerile provocate de artrită, mersul pe jos pe o distanță cumulată de 10 km pe săptămână poate chiar preveni artrita! Mersul pe jos protejează articulațiile, în special genunchii și șoldurile, care sunt cele mai afectate de osteoartrită, prin lubrifierea și întarirea mușchilor care le susțin.

 

 

 

Puterea mersului pe jos – beneficii incredibile pentru corp, minte și suflet!
Produse recomandate
Comments