Horoscopul frumuseţii pentru 2017
25 octombrie 2018 Timp estimativ: ~1 min.
horoscopul-frumusetii
Berbec
Trend cu noroc: buze strălucitoare
Berbecul e un semn astral al senzualității feminine, știi asta deja, iar un pic de strălucire îți va sublinia farmecul nativ. E anul schimbărilor dramatice de look pentru tine, iar buzele tale vor fi în centru atenției dacă le alinți cu un lip-gloss de divă. Alege nuanțe puternice sau angelice, vei fi egal de seducătoare.
Taur
Trend cu noroc: you rock, girl!
Ojă neagră, ținute de rock-star, machiaj smoky eyes, line de tuș fermă, priviri pătrunzătoare. Toate acestea te vor transforma în 2017 din tăurașul Ferdinand într-un exemplar de coridă. Ai nevoie să te simți puternică și să obții repede ce-ți dorești, iar un look rock’n roll îți va da curaj să... iei taurul de coarne!
Gemeni
Trend cu noroc: culorile calde
Născută în perioada anului în care soarele stă cel mai mult pe cer, ai nevoie de lumină și căldură pentru a fi pe deplin fericită. Adu-le pe tenul și pe pleoapele tale, alegând machiajul în nuanțe delicate de bej-piersică și auriu.
Rac
Trend cu noroc: argintiu
Zodia ta stă sub semnul Lunii misterioase și aparent reci, dar sub aparența uneori distantă, arzi de pasiune. Cel mai bine ți se potrivesc tonurile de gri, combinate eventual cu alte nuanțe, pentru machiajul ochilor, iar buzele machiate cât mai natural. Ai grijă ca ele să arate perfect, de aceea balsamul de buze va fi prietenul tău cel mai bun.
Leu
Trend cu noroc: extravagant
Dacă nici tu nu ai curaj să încerci cele mai noi găselnițe în materie de beauty, atunci cine? De exemplu, la mare modă e... machiajul urechilor. Asta înseamnă să-ți pictezi lobul urechii în alb sidefat, auriu, argintiu sau negru și să porți cercei statement. Ai grijă, extravaganțele de acest fel necesită păr prins la spate și un ten fără cusur.
Fecioară
Trend cu noroc: ten radiant
Trăsăturile tale armonioase ies cel mai bine în evidență cu ajutorul produselor de makeup (fard de ochi și blush) ușor satinate. Dar cum strălucirea vine întâi din interior, ai mare grijă să te alimentezi sănătos, cu multe fructe și legume, și să hidratezi bine tenul în fiecare zi.
Balanță
Trend cu noroc: un pic de roz...
Chiar dacă ești genul de tipă mai „sobră“, adică o Balanță veritabilă, nu uita să te joci, să rămâi copil, să te bucuri de viață. Și nu fugi de roz, când vine vorba despre machiaj. Poți alege dintre nuanțele pastel atât de populare în anii ’60, revenite în modă, sau poți miza pe eleganța fără vârstă a rozului pudrat.
Scorpion
Trend cu noroc: lavandă
Culoarea acestei plante aromate va arăta grozav pe pleoapele tale machiate pentru ieșiri de sărbătoare. Acasă, păstrează aroma lavandei aproape de sufletul și corpul tău, alegând să te răsfeți cu acest minunat ulei de duș din portofoliul Sabon. Oferă pielii hidratarea și catifelarea de care are atâta nevoie.
Săgetător
Trend cu noroc: roșu ca focul
Nu e ceva nou pentru tine să porți roșu, să te dai cu roșu-viu pe buze, sa-ți faci unghiile cu ojă roșie. Dar parcă în 2017 vei apela mai mult decât oricând la culoarea ta preferată, care te plasează în centrul atenției și-ți dă încredere în frumusețea ta, chiar și în momentele mai puțin... atractive.
Capricorn
Trend cu noroc: ochi de pisică
Vechile obsesii ale Hollywoodului revin în actualitate în 2017, iar printre ele, machiajul languros cat-eye, cu linie de tuș prelungită peste colțul ochiului și ochelarii de soare ce amintesc de originalele pinup girls. Un trend potrivit spiritelor deopotrivă puternice și jucăușe ale femeilor Capricorn.
Vărsător
Trend cu noroc: culorile vii
Frumoasă și modernă – două deziderate ale femeilor Vărsător pentru 2017 – ușor de îndeplinit prin abordarea celui mai vesel trend al momentului: explozia de culoare. Alege culori vii, combină-le după pofta inimii și asortează-le cu o atitudine nonconformistă. Dar să nu te miri că nu vei mai avea nici măcar o clipă de singurătate...
Pești
Trend cu noroc: clasicul reinventat
Conformismul tău legendar în materie de produse de beauty și de articole fashion se păstrează și în 2017, însă câteva accente moderne îți vor împrospăta aparițiile. Glitter pe pleoape asortat unui taior clasic, o broșă veselă pe un rever negru, un inel statement la o ținută cuminte. Când vine însă vorba de produse de îngrijire și antiage, preferi tot ce e mai nou și inovator.