Cum ții copiii departe de ecrane când lucrezi de acasă

Cum ții copiii departe de ecrane când lucrezi de acasă

25 februarie 2022 Timp estimativ: ~2 min.

Copiii nu prea înțeleg ce înseamnă „nu am timp“, „acum muncesc“ sau „sunt obosită“. Au energie, sunt mereu curioși, gata de joacă, pun întrebări și vor atenție. Care, dacă nu li se oferă, e rapid înlocuită de oferta bogată a ecranului de telefon sau tabletă...

Dacă muncești de acasă și îi ai tot timpul în preajmă pe cei mici, poți stabili un program zilnic în care să incluzi și pauze de joacă, oricât de scurte ar fi. Copiii au nevoie tot timpul să primească atenție, urăsc să se simtă ignorați, iar un joc captivant, fie și de zece minute, poate fi o distracție pentru ei, dar și o pauză de relaxare mentală pentru tine.

Așadar, ce activități poți face cu cei mici acasă, în afară de a-i lăsa să petreacă ore în șir la televizor sau cu telefonul în mână?

Puzzle time!

Acst joc dezvoltă atât funcţiile cognitive, cât şi cele motrice ale copiilor şi le pune mintea la contribuţie. Psihologii spun că dezlegarea unui puzzle îi ajută pe copii să se coordoneze şi le îmbunătăţește atenţia şi concentrarea. Este indicat să alegi numărul de piese în funcţie de vârsta celui mic, așa încât el să nu se necăjească dacă nu se descurcă și nici să nu dureze zile în șir realizarea lui.

Poţi face activitatea şi mai distractivă dacă faceţi împreună un puzzle personalizat. Află care e imaginea preferată a celui mic (poate fi un personaj din desene animate), comandă un joc puzzle pe baza ei, apoi reconstruiește-o împreună cu el.

 Colorează aici!

Cumpără împreună cu puiul tău cărți de colorat pe gustul lui, așa încât să fii sigură că îi vor plăcea, sau printează de pe internet imagini cu personajele lui preferate din desene animate, în alb negru, iar mai apoi colorați cu carioci. Sau puteți stabili împreună diverse teme, pentru toată săptămâna, și în fiecare zi să desenați tema zilei. Spre exemplu: luni – fructe, marți – păsări, miercuri – animale și tot așa...

 Biscuiți? Biscuim!

Pregătește din timp un aluat de biscuiți și când vine pauza de joacă, întinde o foaie pe masa din bucătărie, pune-i celui mic șorțulețul și boneta de chef (va fi amuzant!) și dă-i forme haioase pentru biscuiți pentru a tăia aluatul. Apoi delectați-vă în famlilie cu gustul minunat al prăjiturelelor făcute împreună!

 Caută comoara!

Cu puțină imaginație, poți crea o poveste autentică în care porniţi în căutarea unei comori ascunse chiar în dormitorul sau sufrageria voastră. Fă o hartă pe care comoara este marcată cu X și lasă indicii. Cel mic se va distra cu siguranţă încerând să dezlege misterul și să găsească obiectul prețios ascuns de tine – poate fi ceva dulce și bun sau o jucărie pe care și-o dorește de mult!

 

Cum ții copiii departe de ecrane când lucrezi de acasă
Comments