Petele solare - cât te costă să scapi de ele
25 octombrie 2018 Timp estimativ: ~2 min.
pete-solare
Ca urmare a expunerii necontrolate la soare şi a arsurilor generate de acest fapt, apar pete inestetice, de culoare maronie, atât pe faţă, cât şi pe corp şi de dimensiuni diferite.
Prevenţia, cel mai eficient tratament
Tratamentul ideal contra petelor solare, atât din punct de vedere financiar, cât mai ales ca impact emoţional şi timp pierdut prin cabinetele dermatologilor, este aplicarea protecţiei solare în fiecare zi, fie vară sau iarnă. Radiaţiile solare sunt la fel de puternice în orice anotimp, şi impactul lor asupra pielii se traduce prin acele pete maronii care ne perturbă aspectul tineresc. Un serum hidratant, cu acţiune antiage, ce minimalizează apariţia ridurilor, calmează pielea, în timp ce acţionează ca o barieră de protecţie solară, poate face minuni.
Lumină pentru ten
Atunci când petele solare sunt de intensitate redusă şi relativ recente, putem apela, la sfârşitul sezonului estival, la exfolianți mecanici sau chimici, pentru a elimina celulele moarte depozitate şi pentru a grăbi regenerarea celulară, care va determina ulterior dispariţia petelor solare. Un exfoliant sub formă de pudră, cu o formulă deosebit de blândă cu tenul, va acționa în direcția dorită.
Concomitent, aplică pe ten, decolteu şi chiar mâini, dacă şi aceste zone sunt afectate de pete, o cremă specială de albire a pielii, care diminuează şi inhibă reapariţia petelor pigmentare.
Neglijenţa e costisitoare
În urma arsurilor solare puternice repetate, nu mai putem scăpa de petele solare doar cu ajutorul exfolianților blânzi şi a cosmeticelor, ci avem nevoie de ajutorul laserului. Sunt necesare şedinţe repetate, care îndepărtează pe rând straturi fine din pigmentul care se află situat în profunzimea pielii, iar probabilitatea de reapariţie a petelor există, mai ales dacă se neglijează în continuare aplicarea protecţiei solare maxime, SFP 50, atât împotriva UVA cât şi a UVB. Uneori, tratamentele laser de îndepărtare a petelor pigmentare pot crea disconfort şi durere, dar şi o gaură serioasă în buget, deci mai de dorit e să prevenim apariția petelor solare decât să le tratăm.