Untul de corp – Luxul simplu de fiecare zi
25 octombrie 2018 Timp estimativ: ~1 min.
unt-corp
Într-un mediu tot mai poluat și agresiv, care deshidratează, irită și ridează înainte de vreme țesutul cutanat, o simplă loțiune lăptoasă ori o cremă obișnuită de corp nu mai sunt suficiente pentru a ne simți excelent... în pielea noastră. Sunt bune și acestea, dar în momentele în care dorim un plus de hidratare pentru o piele extrem de uscată, untul de corp preia cu succes rolul de produs de îngrijire preferat.
De ce să-l alegi
Untul de corp are o textură densă, onctuoasă, care penetrează țesutul în profunzime, hrănind și hidratând pielea și redându-i pe dată catifelarea și aspectul mătăsos. Și, contrar denumirii și prejudecăților, nu lasă un luciu gras și nici acea senzație neplăcută de piele uleioasă.
În formula untului de corp găsim din abundență nutrienți esențiali, despre care se știe că protejează sănătatea pielii și stimulează funcțiile de regenerare a acesteia. Cine are o piele mai mereu uscată, sensibilă și care se irită ușor va profita din plin de toate beneficiile acestui minunat produs.
Ingrediente esențiale
Mixul de uleiuri naturale e cel care conferă untului de corp calitățile sale extraordinare:
- Uleiul de măsline este eficient împotriva ridurilor, protejează pielea de acțiunea razelor solare şi îi conferă prospeţime şi rezistenţă.
- Uleiul din germeni de grâu contribuie la regenerarea celulară, graţie conţinutului bogat în vitamina E şi acizi graşi esenţiali.
- Untul de Shea, extras din fructul arborelui african cu același nume, are un efect hidratant şi antiinflamator asupra pielii, prevenind apariţia vergeturilor.
Aplică untul de corp prin mișcări circulare de automasaj, pentru o absorbție mai rapidă a produsului în piele, stimularea circulației sangvine și o senzație generală de relaxare și răsfăț.