O iubire cosmică (Partea a III-a)

iubire-cosmica3

Primele două părți ale poveștii le puteți citi aici și aici.

 

Iubește până dincolo de stele

 

Zilele nu doar treceau, ci se rostogoleau cu viteza unui tăvălug. Anii topeau nemilos filele din calendar. Primele riduri își făcuseră intrarea în peisaj, deocamdată timid, ținute încă la bună distanță de crema ei preferată, prietenă de nădejde într-ale tinereții și prospețimii tenului. Nu mai avea energia de odinioară, nici zvâcul anilor mai tineri. Ar fi vrut să oprească timpul în loc, să nu-și mai vadă copiii crescând cu așa repeziciune, grăbiți să zboare din cuib. Ar fi vrut să dilate clipele de tihnă, în care nu avea altceva de făcut decât să inspire adânc aerul curat al dimineții.

Se uită înapoi, în timp, la urmele pașilor ei. Făcuse copii, plantase pomi, ridicase o casă. Nu se spune oare că asta trebuie să faci pentru a-ți împlini menirea pe pământ? Și atunci, de ce i se părea că nu e destul? De ce o rodea din nou acea senzație de goliciune sufletească, de ce sensul vieții ei nu i se dezvăluise cu limpezime de cristal? Se simțea din nou un grăunte neputincios, în imensitatea Universului.

- M-ai chemat?

- Nu, n-aș fi îndrăznit să te deranjez, schiță ea o glumă, dar apoi zâmbetul îi redeveni amar.

- Nu mă deranjezi. Am o infinitate de treburi de făcut, dar mereu pot găsi timp și pentru tine. Sau pentru oricine. Care e problema? întrebă Universul.

- Problema e că nu mai am nicio problemă. Am bifat tot. Ar trebui să mă simt foarte încântată de ceea ce am realizat până acum. Și chiar sunt mândră de mine, dar am momente de îndoială. Parcă nu am făcut destul.

- Ai făcut destul. Ai făcut eforturi chiar supraomenești pentru TINE și pentru familia TA.

- Simt că trebuia să mai fac ceva, ceva care contează cu adevărat, să las o urmă mai adâncă a trecerii mele prin univers. Să descopăr un leac salvator, să inventez o mașinărie utilă, să opresc un război.

- Ce ar fi, pentru început, să dăruiești un zâmbet unui străin îngândurat, unui om oarecare de pe stradă?

- De ce ar fi atât de important să zâmbesc unui străin?

- Pentru că lui i-ai putea salva ziua și poate chiar viața. Poate nimeni altcineva nu-i mai zâmbește. Poate că se simte trist și uitat, iar zâmbetul tău i-ar da speranță. Pentru o clipă, s-ar simți iubit, ar simți că valorează ceva. Și ar prinde curaj să înfrunte o nouă zi.

 

Nu se gândise la asta. Sigur, o preocupase bunăstarea și fericirea alor ei, dar nu cea a oamenilor triști și îngândurați de pe stradă. Nici nu-și pusese problema că ar putea fi de folos cuiva, unui om oarecare, cu un zambet. Sau cu o vorbă bună. Sau cu o clipă dăruită fără să aștepte nimic în schimb.

- Când nu mai știi ce să faci cu viața ta, uită-te cât de multe mai sunt de făcut în viețile altora. Implică-te. Ajută. Ascultă. Întinde o mână. Alină. Dăruiește-te fără să aștepți nimic în schimb. Și ai să vezi cum totul va căpăta culoare și sens în viața ta.

 

Universul tăcuse, dar tăcerea lui n-o mai apăsa. Era bogată în nuanțe și înțelesuri. Ieși pe balcon și privi cu ochi umezi de emoție către pătura de cer înstelat ce învelise orașul aproape adormit. Ridică brațele și, fără să-i pese că o poate vedea cineva, dădu Universului o îmbrățișare. Își simțea sufletul plin de nerăbdarea de a dărui. De a iubi lumea pur, definitiv, necondiționat. De a iubi până dincolo de stele.

 

Sfârșit.

 

O iubire cosmică (Partea a III-a)
Pentru a vă oferi o experienţă cât mai bună, situl SABON foloseşte cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Află mai mult despre cookie-uri.