Grădina ta de la oraș - cum îți faci o oază verde în balcon sau pe casă

Grădina ta de la oraș - cum îți faci o oază verde în balcon sau pe casă

18 iunie 2021 Timp estimativ: ~2 min.

Visezi să ai oaza ta verde în balcon sau pe acoperiș? Se poate! În aceste spații poți crește o gamă largă de plante perene, mirodenii, legume, flori și viță de vie!

Înainte de orice, asigură-te că balconul sau acoperișul rezistă la greutatea suplimentară a ghivecelor și jardinierelor pline cu pământ. Ghivecele ceramice și din teracotă sunt grele, deci este posibil să fie nevoie să folosești recipiente din plastic sau fibră de sticlă și amestecuri ușoare de pământ de flori.

Dacă te-ai hotărât la o mini-grădină pe acoperiș, ia în considerare irigarea prin picurare sau ghivecele cu auto-udare. Și pentru a evita ca apa în exces de la plantele tale să-i inunde pe vecinii de dedesubt, pune farfurii sau tăvi sub plante, pentru a colecta surplusul de apă.

Cele mai potrivite plante pentru grădinărit în balcon

Alegerea plantelor potrivite pentru oaza de acasă este cea mai importantă. Nu are rost să risipești spațiu și energie cu plante care nu vor fi fericite la tine pe balcon!

• Dacă balconul este orientat spre sud și este scăldat de lumina soarelui toată ziua, cactușii, multe tipuri de flori și majoritatea legumelor, dacă sunt udate conștiincios, vor adora să fie acolo!

• Dacă balconul este orientat spre nord sau este umbrit de alte clădiri pentru cea mai mare parte a zilei, orientează-te către plante care se mulțumesc cu lumina slabă, cum ar fi coleus, ferigi, sporul-casei, crin de toamnă și begonii.

• Verdețuri precum spanacul sau salata verde au nevoie de mai puțin de o jumătate de zi de soare. Unele mirodenii o duc, de asemenea, bine-mersi la umbră, și-ți vor fi de mare folos în bucătărie!

Totuși, nu supraestima cantitatea de soare pe care plantele tale o primesc. Și reține că majoritatea legumelor au nevoie de 6 până la 8 ore de soare pe zi, pentru a crește armonios!

 

Grădina ta de la oraș - cum îți faci o oază verde în balcon sau pe casă
Comments
Pentru a vă oferi o experienţă cât mai bună, site-ul SABON foloseşte cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Află mai mult despre cookie-uri.