Atenție! Vă informăm că în perioada 06-09.12 nu se vor expedia comenzi din cauza unor proceduri de mentenanță. Comenzile înregistrate în acest interval vor fi expediate începând cu data de 10.12. Mulțumim pentru înțelegere!
Astenie de toamnă? Iată câteva sfaturi pentru a-ți păstra concentrarea

Astenie de toamnă? Iată câteva sfaturi pentru a-ți păstra concentrarea

1 octombrie 2021 Timp estimativ: ~2 min.

Astenia de toamnă ne poate da de furcă după vacanță. Iată ce putem face pentru a trece de la vară la toamnă cu zâmbetul pe buze!

Organismul nostru recunoaște perioada de toamnă ca pe un anotimp de conservare și uneori avem senzația că trebuie să tragem oblonul spre distracție, ieșiri cu prietenii, stare de bine și relaxare în natură.

Astenia de toamă nu este o boală propriu-zisă, dar poate fi un simptom suficient de neplăcut pentru a-ți întoarce viața pe dos. În spatele insomniei, a depresiei sau a lipsei de concentrare resimțite toamna se ascunde, de fapt, astenia.

Ce este de făcut?

De mare ajutor ar putea fi mișcarea, preferabil în aer liber. Dar dacă vreme nu mai permite, gândeşte-te la ce ai putea face în casă! Spre exemplu, poţi face yoga, aerobic, dans, ciclism în aer liber, dacă vremea o permite, sau poţi investi într-o bicicletă medicinală - orice îți face plăcere şi se potriveşte stilului tău de viaţă. Exerciţiile fizice au un puternic impact pozitiv asupra bunei dispoziții, dar şi asupra acuității mentale!

În ceea ce privește jobul, poți încerca să faci o listă de priorități la început de săptămână, pentru fiecare zi în parte. Îți poate fi mai ușor să te concentrezi, în mare, pe ce ai de făcut în săptămâna sau ziua respectivă!

Dormi suficient!

În această perioada este foarte important să dormi suficient, în medie opt ore pe noapte. Organismul are acum mare nevoie de somn, mai ales că trecerea la temperaturi reci îl suprasolicită.

Totodată, bucură-te de abundenţa toamnei, introducând în meniurile tale alimente de sezon precum dovleacul, merele, strugurii, conopida. Atenuarea stărilor de letargie şi extenuare se poate face şi prin consumul de cereale integrale. Aportul de vitamina D, cu rol în buna funcționare a creierului, este cu atât mai necesar toamna.

Pune-te pe primul loc!

Pentru a trece cu bine peste astenia de toamnă, ar fi bine să îţi găseşti mereu puţin timp pentru activităţile care te fac fericită şi care te încarcă de energie pozitivă. Meditează, bucură-te de o cafea sau un ceai în compania unui om drag sau chiar a ta, citește, aprinde o lumânare parfumată și fă o baie relaxantă, mergi la SPA.

Indiferent care este scenariul ideal pentru tine, asigură-te că îţi faci timp să te încarci pozitiv și vei vedea că toamna îți poate fi un bun aliat!

 

Astenie de toamnă? Iată câteva sfaturi pentru a-ți păstra concentrarea
Produse recomandate
Comments